Istoria Mărțișorului

Mărțișorul era vestitorul primăverii. Baba Dochia e acum cu furca în brâu, cu firele albe și negre ce reprezentau lumina și întunericul, viața și moartea, vara și iarna. Mărțișorul era ca o amuletă. Deoarece în perioada 1-9 martie era perioada soarelui alb, soare periculos, înșelător, care ne vatămă încheieturile, mărțișorul era prins la gât și la încheieturi. Mărțișorul avea noduri și era răsucit pentru a încurca duhurile rele.
Cei cu dare de mână își puneau o monedă de argint ce contracara soarele alb. Fetele de măritat purtau și ele mărțișor pentru a fi protejate de arsura soarelui alb, mai ales că idealul de frumusețe era o fată cu fața albă ca laptele, precum Ileana Cosânzeana. La sfârșitul perioadei, mărțișorul era prins într-un pom înflorit, iar nevestele vindeau bănuțul de argint și cumpărau brânză și vin roșu, ca să aibă fața albă și roșie. Mărțișorul se purta până la prima lună plină, când înfloresc primii arbori, sau până la apariția berzelor.
Mărțișorul alb-negru se întâlnește atât în spațiul românesc, cât și în cel italian.
Extras din cursul de Patrimoniu Imaterial susținut de regretatul etnograf și cercetător Vasile Munteau, fost prof. la Masterul “Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie Iași.

Skip to content